COSTEL ZAGAN
Devine profesor de limba română odată cu obţinerea licenţei la Facultatea de Litere a Universităţii "Al.Ioan Cuza" Iaşi, finalizând cursurile universitare cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". Predă la şcoala din satul natal.
A debutat editorial în anul 2005, cu volumul "
Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani, până atunci Costel Zăgan hălăduind prin spaţiul revuistic, unde publică poezii, epigrame şi aforisme. Îl regăsim, aşadar, în Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. La trei ani de la debut scoate la lumină
"Cezeisme", pentru ca în anul 2012 să publice online volumul de versuri
"Gravitaţia sufletului". 
(Foto: Ultima copertă a volumului de CEZEISME, 2008)Costel Zăgan este
prezent în antologiile "Porni Luceafărul", "Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", "Însemne", "Poeme hai hui- antologie de poezie", "Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012", "Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene".
Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie.
Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă.
Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.
Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.
Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.
De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.
Ştiri Botoşani îi urează poetului Costel Zăgan, la împlinirea celor 56 de ani, multă sănătate, inspiraţie şi frumoasă viaţă în poezie. LA MULŢI ANI!
(Florentina Toniţă)
(Alături de elevii săi, la Şcoala Albeşti. Sursă foto
aici)
POEME DE COSTEL ZĂGAN
Basmul fulgilor de nea
Şi ninsoarea Doamne-i o poveste
când poetul nu mai vrea să ningă
tot ce-a fost odată parcă este
noaptea-şi prinde stelele în grindă
Când poetul nu mai vrea să ningă
parcă s-au mutat zăpezile în cer
Dumnezeu încearcă să le-mpingă
şi-nfloreşte-n paradis un măr
Parcă ne-am mutat în cer
tot ce-a fost aici acolo iarăşi este
primăvara-i primul adevăr
şi ninsoarea ultima poveste
Când poetul nu mai vrea să ningă
iarna ne-o distribui prin oglindă
Erezia lui Dumnezeu
Of Doamne cu viteză cosmică iar creşte
mortalitatea pe cap de locuitor Ne cam ne
glijezi dragoste pui de lele ce eşti S-ar pu
tea să nu mai cânt ci să-njur În numele tată
lui şi-al mamei şi-al celorlalţi nenăscuţi din Ro
mânia Patria noastră de cursă lungă şi lată şi
slabă ca un ţâr din fericire Poporul român
a învăţat să moară la fără frecvenţă Fără
speranţă Doamne întreb Totuşi pe Tine
cine o să te-ngroape
Noaptea ca o erezie suspendataMai ales dimineaţa poetul e inconfundabil
Atunci durerea-l face să dea tot ce are mai
frumos în el Şi lumina ce-o simte izbucnind
din toţi porii Aruncă lumea dintr-un vis în al
tul Dragostea rămâne însă cel mai tandru
mijloc de locomoţie Iubind putem ajunge ori
unde Poetul nu-şi nimereşte totuşi niciodată
muza Mereu şi mereu se trezeşte în visul
celălalt Frumoaso opreşte odată noaptea asta
Că vreau să cobor
