miercuri, 19 august 2020

Amprentele sufletului

 

Costel Zăgan ca om, de departe pe lângă poet, este un fin psiholog care demonstrează capacitatea gândirii filozofice, având o cultură vastă.
S-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală „A.T. Laurian”, Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, cu lucrarea „Natură şi eros la Eminescu”. Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul „Hiperbole blitz”, la Editura Axa, Botoşani. A mai publicat „Cezeisme” - 2008. Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri „Gravitaţia sufletului". Pe 14 martie 2013, revista 21 Artemotion, l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI, publicându-i-se poemul „Sentinţa-i divină” şi proza „Paraşutist şi îndrăgostit”.
Weekend fericit!
— împreună cu Birnescu Luminita şi alţi 95.
AMPRENTELESUFLETULUI.BLOGSPOT.COM
M-am născut într-o familie de oameni buni, harnici, gospodari şi cu frică de Dumnezeu la 13 februarie 1955 în Salonta, judeţul Bihor. Tatăl meu, Nicolae Gavrilescu a fost ofiţer, iar mama, Agnes Gavrilescu (născută Varcony), învăţătoare. În 1982 am absolvit Facultatea de Automatică d...

AMPRENTELE SUFLETULUI


Costel Zăgan ca om, de departe pe lângă poet, este un fin psiholog care demonstrează capacitatea gândirii filozofice, având o cultură vastă.
S-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina. Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală „A.T. Laurian”, Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, cu lucrarea „Natură şi eros la Eminescu”. Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul „Hiperbole blitz”, la Editura Axa, Botoşani. A mai publicat „Cezeisme” - 2008. Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri „Gravitaţia sufletului". Pe 14 martie 2013, revista 21 Artemotion, l-a desemnat pe Costel Zăgan - SCRIITORUL ZILEI, publicându-i-se poemul „Sentinţa-i divină” şi proza „Paraşutist şi îndrăgostit”.
Weekend fericit!
AMPRENTELESUFLETULUI.BLOGSPOT.COM
M-am născut într-o familie de oameni buni, harnici, gospodari şi cu frică de Dumnezeu la 13 februarie 1955 în Salonta, judeţul Bihor. Tatăl meu, Nicolae Gavrilescu a fost ofiţer, iar mama, Agnes Gavrilescu (născută Varcony), învăţătoare. În 1982 am absolvit Facultatea de Automatică d...

duminică, 24 mai 2020

(AUTO)INTERVIUL NESFÂRȘIT - Costel Zăgan

POEZIA ÎN VREMEA PANDEMIEI

- Cum se împacă poezia cu pandemia?

- Domnule, nu am ce spune: ne evităm reciproc avantajos!

- De pildă?

- descleștând flăcările
una câte una
ți-am făcut trupul
să ardă iubito
în versuri albe

- Înfăcărată gagyohka ta!

duminică, 10 mai 2020

DESPRE Costel Zăgan

La aniversare: COSTEL ZĂGAN, poetul ereziilor târzii!

La aniversare: COSTEL ZĂGAN, poetul ereziilor târzii!

COSTEL ZAGAN

Costel Zăgan s-a născut pe 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Cursurile gimnaziale le-a urmat în satul natal, iar în anul 1977 a absolvit Liceul "A.T.Laurian", din Botoşani.

Devine profesor de limba română odată cu obţinerea licenţei la Facultatea de Litere a Universităţii "Al.Ioan Cuza" Iaşi, finalizând cursurile universitare cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". Predă la şcoala din satul natal.

A debutat editorial în anul 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani, până atunci Costel Zăgan hălăduind prin spaţiul revuistic, unde publică poezii, epigrame şi aforisme. Îl regăsim, aşadar, în Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. La trei ani de la debut scoate la lumină "Cezeisme", pentru ca în anul 2012 să publice online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului". 


(Foto: Ultima copertă a volumului de CEZEISME, 2008)

Costel Zăgan este prezent în antologiile "Porni Luceafărul", "Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", "Însemne", "Poeme hai hui- antologie de poezie", "Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012", "Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene".

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie. 

Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă. 

Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.  

Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.

Ştiri Botoşani îi urează poetului Costel Zăgan, la împlinirea celor 56 de ani, multă sănătate, inspiraţie şi frumoasă viaţă în poezie. LA MULŢI ANI!

(Florentina Toniţă)


(Alături de elevii săi, la Şcoala Albeşti. Sursă foto aici)

POEME DE COSTEL ZĂGAN

Basmul fulgilor de nea

Şi ninsoarea Doamne-i o poveste
când poetul nu mai vrea să ningă
tot ce-a fost odată parcă este
noaptea-şi prinde stelele în grindă
 
Când poetul nu mai vrea să ningă
parcă s-au mutat zăpezile în cer
Dumnezeu încearcă să le-mpingă
şi-nfloreşte-n paradis un măr
Parcă ne-am mutat în cer
tot ce-a fost aici acolo iarăşi este
primăvara-i primul adevăr
şi ninsoarea ultima poveste
Când poetul nu mai vrea să ningă
iarna ne-o distribui prin oglindă

Erezia lui Dumnezeu

Of  Doamne cu viteză cosmică iar creşte
mortalitatea pe cap de locuitor Ne cam ne
glijezi dragoste pui de lele ce eşti  S-ar pu
tea să nu mai cânt ci să-njur În numele tată
lui şi-al mamei şi-al celorlalţi nenăscuţi din Ro
mânia Patria noastră de cursă lungă şi lată şi
slabă ca un ţâr din fericire Poporul român
a învăţat să moară  la fără frecvenţă Fără
speranţă Doamne întreb Totuşi  pe Tine
cine o să te-ngroape

Noaptea ca o erezie suspendata

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil
Atunci durerea-l face să dea tot ce are mai
frumos în el Şi lumina ce-o simte izbucnind
din toţi porii Aruncă lumea dintr-un vis în al
tul Dragostea rămâne însă cel mai tandru
mijloc de locomoţie Iubind putem ajunge ori
unde Poetul nu-şi nimereşte totuşi niciodată
muza Mereu şi mereu se trezeşte în visul
celălalt Frumoaso opreşte odată noaptea asta
Că vreau să cobor
 

 

 

 

 

 

miercuri, 29 aprilie 2020

”DACĂ VREI SĂ SCRII O POEZIE, CHEAMĂ-ȚI AVOCATUL!”










- interviu la vorbitor cu poetul Costel Zăgan -

   Un poet și-a scos o carte de versuri, prima în penitenciar.
Înainte de-a ajunge la închisoare, Costel Zăgan era director de școală într-un sat sărac și anonim din județul Botoșani; tânăr profesor de română și singurul absolvent de facultate din ace sat; poet autentic, unul dintre acei foarte puțin oameni pentru care poezia e o a doua natură: visător incurabil, aerian ”copil din flori al zăpezii ” - cum singur se denumește într-un poem, Costel Zăgan avea să comită, ca director de școală, o nepermisă încălcare a regulilor sociale: a eliberat diplome de zece clase - două, trei, nu contează câte -unor inși care nu absolviseră (ca unul care am lucrat la acea școală pot spune că aceste diplome ar trebui retrase  de la 95 la sută dintre cei care le-au obținut legal : terminând zece clase și neștiind nici să scrie).
   Diplomele acelea i-ar fi scos din mizerie. N-a pretins nimic în schimbul lor.

”Am vrut să ajut niște oameni”.

   Pentru asta execută acum o pedeapsă cu închisoarea aproape dublă de cea primită de Ion Stoica - Caritas.

   La Penitenciarul Botoșani, îndărătul zidurilor păzite de subofițeri cu automatul în spate, acolo de unde se iese mai rău de cum ai intrat, Costel Zăgan se salvează prin poezie.  

   Cu sprijinul d-lui prof. Napoleon Ungureanu (șeful departamentului cultural-educativ al penitenciarului ) a scos un volum de versuri: POEME INFRACȚIONALE.

   120 de pagini dactilografiate îngrijit, migălos legate și destul de inspirat ilustrate de Dragoș Teodorescu - fost inspector financiar despre care se vorbește în oraș că ar fi pierdut într-o noapte, optsprezece miloane la poker.

   Criza de hârtie se face simțită și în penitenciar. Pe măsură ce se mai găsește puțină, se mai manufacturează un exemplar, două, tirajul rămânând astfel deschis.
”Dacă am fi o echipă de fotbal, am găsi sponsori” - se lamentează dl. Ungureanu.

   Dat fiind condițiile de apariție, grafica diferă de la exemplar la exemplar, tirajul apărând ca o sumă de unicate.

   Costel Zăgan este și protagonistul unei reviste de cultură: ”Semnul lui Cain”, onorabilă pentru orice liceu umanist. Păcat că totul se consumă între gratii. Impresionanta colecție a hebdomadarului într-un singur exemplar (aproape o sută de pagini dactilografiate) va fi un generos material de studiu pentru sociologi și pedagogi.  

    Sper că interviul ce urmează va lumina cât de cât figura adevărată a acestui om pentru care viața nu mai înseamnă nimic în afara poeziei, figura poetului în pușcărie.

   ”De fapt pușcăria este afară - spune dl. prof. Ungureanu - iar zidurile astea-s făcute ca să nu năvălească lumea înăuntru”. (V.I.)

-  De ce ”Poeme infracționale”? O ingerință a biografiei? O concesie făcută conjuncturii?

* S-ar putea crede că e așa, deși poemele nu se înscriu, la suprafață, paradigmei infracționale. Am vrut să arăt că într-o lume a prostului gust, într-o lume a nimicniciei, a contingenței, poezia este o infracțiune.

* Dostoievski, Gyr, Crainic, Steinhardt, în temniță fiind, au creat capodopere; este propice acest mediu creației?

* Nu știu dacă da sau nu. Asta ține de individ, de capacitatea fiecăruia de a sublima realitatea, de a o valorifica artistic. Se poate întâmpla - și se întâmplă de cele mai multe ori - ca temnița să te inhibe complet. Cert este că aici poezia este o salvare. Eu unul nu pot trăi în afara poeziei.
   Eram în arest, unde n-aveam pix, hârtie...Nu era voie! Ceilalți din celulă băteau în vizetă cerând fie un foc, fie o țigară; am bătut și eu: vă rog frumos să mă scoateți pe hol că vreau să scriu. Ce să scrii? O poezie. Cuuum? o poezie? - s-a holbat gardianul. Ești nebun? Tu nu ești sănătos! 

      Dacă vrei să scrii o poezie, cheamă-ți avocatul, să vină procurorul...
În final m-a înțeles.

                                                                                                        ****************
      La început ceilalți credeau că ieșirile mele la ”scris” ar fi fost un pretext pentru turnătorie. Eram nevoit, la întoarcere, ca să le alung bănuielile, să le recit poezia pe care mai întâi o ”scriam” în memorie. Le-am explicat cum stau lucrurile cu mine și ei, fiind oameni care au văzut multe la viața lor, m-au înțeles.
     ”Sinucidere prin înflorire”, apărută deja în ”Caiete botoșănene”, a fost scrisă în aceste condiții.
Prin 85, Ioanid Romanescu scria la o poștă a redacției:
    
                                             ”Ca să scrie, Costel Zăgan trebuie bătut și închis într-o bibliotecă”.  

     
     Și iată că soarta a ținut seama de sugestia sa.

* Dar pușcăria nu-i o bibliotecă. Doar dacă: fiecare om e o carte...Ce metaforă borgesiană se poate dezvolta de aici!

* Poți trăi prin,    nu într-o                       metaforă. Pușcăria e ditamai pușcăria, nu o metaforă; dar eu sunt chiar închis într-o bibliotecă: a penitenciarului. Citesc, scriu... sunt lăsat în pace. Sunt, din acest punct de vedere, un deținut privilegiat, recunosc.

* Să revenim la capacitățile potențatoare ale penitenței.

*Poezia umanizează și face suportabilă această realitate deprimantă. Penitența este o experiență fără nicio valoare în sine dar care, asumată artistic, va însemna, poate, ceva pentru mine, ca poet.
   Acum lucrez la un mic dicționar de pușcărie, încercând să pătrund cu atenție în subcultura specifică acestui mediu și să-i luminez regulile, poezia, pitorescul, sămânța de umanitate.

   N-am scris niciun vers în jargon. În poezie nu mă atrage acest sector lexical și apoi ce se mai poate face în acest domeniu după Villon, Arghezi, Astaloș, Paraschivescu? 

   Aici creatorul mai mult subzistă decât există. Nu trebuie înțeleasă recluziunea penitenciară ca un rai pentru creator.

   Poezia doar te ajută, dacă ești în rai: să-l suporți pe Dumnezeu, dacă ești în iad: suporți focul nestins.


  * Ce-a  adus nou în poezia dv. această experiență?

  * Poezia mea s-a schimbat puțin. Nietzsche spunea: ”Ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Pe mine, ca poet, experiența penitenciară mă fortifică. În avalanșa contemporană de experimente eu am o doză funciară de conservatorism de care, până la un anumit punct, sunt mândru.                             
























 (va urma, trecutu-i nerăbdător!) 








 · 

 -




Intereviu realizat de Viorel ILIȘOI, Revista TIMPUL, decembrie 1995    

luni, 27 aprilie 2020

SCRISUL? EVADARE PRIN ÎNFLORIRE

Probabil că Nietzsche are dreptate:
”Cu cât privești mai îndelung o prăpastie,
cu atât prăpastia privește mai îndelung în tine.”
Dacă viața
(destinul, Dumnezeu sau tu însuți)
te pune într-o situație 
fără ieșire,
mai există,
totuși,
două,
hai să le zicem
mijloace
de
accedere
la
ziua următoare
(Viața merge, de obicei, înainte, nu?)
Dragostea și renunțarea.
Dragostea,
când apare (verb perfect pentru ea),
te obligă
la
o nouă
orientare în destin.
Prin intermediul dragostei,
nu-ți părăsești destinul,
doar îi dai
noi coordonate.
Care
le includ
pe
cele vechi.
Îmbogățind destinul
cu
noi
conotații axiologice.
Dragostea
valorizează
divinul
pulverizat
în
lume.
Sau
în
tine însuți.
Renunțarea 
ca
zestre ereditară,
nu poate
fi
scop.
Dar
nici
mijloc promoțional
de
autosihăstrie.
Cauză
ce
se confundă
cu
scopul.
Sau
al
singurătății!
Iată:
stiloul,
din
mâna mea
dreaptă,
tocmai
catapultează
absolutul
(personal-
dragoste și renunțare)
în
cuvinte.
Acești
muguri
incomozi.
P.S.
Cu
cât
privesc
mai
îndelung
în
cuvânt,
cu
atât
cuvântul
privește
mai îndelung
în
mine.
Epilog?
Nu.
Parafrază
și
premisă.

Costel Zăgan, INTERTEXT, Nr.3, 2001


BUSON

bătrânul templu și oale azvârlite printre pătrunjel Traducere Costel Zăgan