DESPRE Costel Zăgan

La aniversare: COSTEL ZĂGAN, poetul ereziilor târzii!

Stiri Botosani

COSTEL ZAGAN

Costel Zăgan s-a născut pe 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Cursurile gimnaziale le-a urmat în satul natal, iar în anul 1977 a absolvit Liceul "A.T.Laurian", din Botoşani.

Devine profesor de limba română odată cu obţinerea licenţei la Facultatea de Litere a Universităţii "Al.Ioan Cuza" Iaşi, finalizând cursurile universitare cu lucrarea "Natură şi eros la Eminescu". Predă la şcoala din satul natal.

A debutat editorial în anul 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, Botoşani, până atunci Costel Zăgan hălăduind prin spaţiul revuistic, unde publică poezii, epigrame şi aforisme. Îl regăsim, aşadar, în Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. La trei ani de la debut scoate la lumină "Cezeisme", pentru ca în anul 2012 să publice online volumul de versuri "Gravitaţia sufletului". 


(Foto: Ultima copertă a volumului de CEZEISME, 2008)

Costel Zăgan este prezent în antologiile "Porni Luceafărul", "Nord - Antologia poeţilor botoşăneni de azi", "Însemne", "Poeme hai hui- antologie de poezie", "Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012", "Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene".

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie. 

Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă. 

Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.  

Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.

Ştiri Botoşani îi urează poetului Costel Zăgan, la împlinirea celor 56 de ani, multă sănătate, inspiraţie şi frumoasă viaţă în poezie. LA MULŢI ANI!

(Florentina Toniţă)


(Alături de elevii săi, la Şcoala Albeşti. Sursă foto aici)

POEME DE COSTEL ZĂGAN

Basmul fulgilor de nea

Şi ninsoarea Doamne-i o poveste
când poetul nu mai vrea să ningă
tot ce-a fost odată parcă este
noaptea-şi prinde stelele în grindă
 
Când poetul nu mai vrea să ningă
parcă s-au mutat zăpezile în cer
Dumnezeu încearcă să le-mpingă
şi-nfloreşte-n paradis un măr
Parcă ne-am mutat în cer
tot ce-a fost aici acolo iarăşi este
primăvara-i primul adevăr
şi ninsoarea ultima poveste
Când poetul nu mai vrea să ningă
iarna ne-o distribui prin oglindă

Erezia lui Dumnezeu

Of  Doamne cu viteză cosmică iar creşte
mortalitatea pe cap de locuitor Ne cam ne
glijezi dragoste pui de lele ce eşti  S-ar pu
tea să nu mai cânt ci să-njur În numele tată
lui şi-al mamei şi-al celorlalţi nenăscuţi din Ro
mânia Patria noastră de cursă lungă şi lată şi
slabă ca un ţâr din fericire Poporul român
a învăţat să moară  la fără frecvenţă Fără
speranţă Doamne întreb Totuşi  pe Tine
cine o să te-ngroape

Noaptea ca o erezie suspendata

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil
Atunci durerea-l face să dea tot ce are mai
frumos în el Şi lumina ce-o simte izbucnind
din toţi porii Aruncă lumea dintr-un vis în al
tul Dragostea rămâne însă cel mai tandru
mijloc de locomoţie Iubind putem ajunge ori
unde Poetul nu-şi nimereşte totuşi niciodată
muza Mereu şi mereu se trezeşte în visul
celălalt Frumoaso opreşte odată noaptea asta
Că vreau să cobor
 

 

 

 

 

 

EREZII SECOND HAND, EDITURA AXA, 2014

Articol scris de: Georgica Manole / 11 Sep 2016 Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul

E aproape un an de când, trecând prin faţă pe la „Prolibris”, pe acolo pe unde, de câte ori am drum, îmi arunc ochii în vitrina destul de generoasă cu scriitorii botoşăneni, văd această carte specială scrisă de Costel Zăgan („Erezii second hand”, Editura „Axa”, 2014, prefaţă de Florentina Toniţă). Era singură şi parcă puţin jenată de compania celorlalte, ceea ce nu era cazul având în vederea hiperdensitatea de idei şi gânduri care domină poemele.. Probabil că autorul îi transmisese din psihologia sa în sensul enunţat de prefaţatoare: „…nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu)”. Am luat-o şi am trecut-o în „standby”. I-a venit rândul. Titlul este un pic derutant. Spun aceasta fiindcă nu este vorba despre „erezie” în sensul ştiut de noi, acela cu trimiteri la neconformităţi cu linia dogmatică impusă de conducerea oficială a vreunui cler. Sesizăm alte păreri, alte interpretări, chiar şi unele rătăciri ideatice în limite normale, încât centrifugarea lor , paradoxal, se focusează (centripetează) pe latura modernă a ereziilor: demers spiritual accentuat, mulare pe iniţiere, purificare sau lucrări ale subconştientului. Costel Zăgan este un poet pentru care personalitatea se naşte din precizie, iar calea spre aceasta trece printr-o îndoială dusă la rangul de introspecţie. Întâi îşi analizează propriile acte, şi le controlează adecvat printr-o erezie, apoi le aruncă în interacţiuni sociale şi supuse celei mai vechi metode de cercetare, observaţia: „O maimuţă o pasăre şi utopia de serviciu / au încins o horă taman pe tăpşanul din / faţa sufletului dacă nu v-aţi dat seama pri / viţi în prima oglindă n-aveţi cum să vă / înşelaţi acolo vă puteţi întâlni cu cele / mai cunoscute fantome ale mele ultima / e o lacrimă cât universul azi mă mulţu / mesc totuşi c-un colţ de pâine slab / iluminat mănânc şi dansăm / eu maimuţa şi pasărea”(„Locuiesc într-o oglindă sau Erezia eului bine temperat”). Rămâne pericolul, nu neapărat negativ, ca orice percepţie la nivel poetic a dizarmoniilor lumii să fie supralicitată de poet. Astfel că orice centrifugare a ideilor este transformată în erezie şi, de aici, abundenţa lor. Conştient, sau poate numai dintr-o dorinţă de sistematizare, Costel Zăgan elimină acest mic neajuns, grupând poemele pe trei segmente unitare şi pe care le denumeşte, simplu, „părţi”, dintre care a II-a e cea mai densă. Cititorul, cel care va duce până la capăt lectura cărţii, nu se poate să nu sesizeze existenţa unui maniheism ascuns şi un pic diluat. Cele două principii, binele şi răul, sunt supuse jocului unui dualism nu chiar atât de radical din perspectivă ontologică, dar asta face parte dintr-o psihologie personală, marca Zăgan. Poetul găseşte mereu recuzita necesară ieşirii din impas: o mască ce atenuează frica, privitul retrospectiv într-o oglindă („fructul oglinzii”), o camuflare prin vânt, identificare cu un silogism al tăcerii, într-o lectură a clasicilor, într-un gest de iubire, dar de foarte multe ori într-o analogie: „Iarnă second hand ca să ningă trebuie să deschid / frigiderul să-mi iau porţia cotidiană de utopii / scriu poeme ca să mai aflu câte ceva despre / Dumnezeu ori măcar despre sufletul meu ştiţi de pil / dă ce-am aflat scriind titlul acestui poem că am într- / adevăr ochii albaştri şi că poeziile de dragoste / sunt un camuflaj / perfect pentru orice întâlnire de afaceri interioare / numai nefericirea face însă diferenţa dintre noi şi / lumea celor care nu cuvântă autoironia poate intra / şi într-un măgar dacă-i suficient de spaţios să / ne încercăm totuşi norocul ninsoarea-i ultimul zar al / Lui Dumnezeu în ieslea acestei zile” („Erezie second hand”). Costel Zăgan a scris aceste poeme sub semnul redimensionării propriilor criterii faţă de o destul de largă paletă ideatică, încercând o extragere, uneori cu risc maxim, din constrângerea cercului: „Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină / prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp / cu iarbă care rugineşte de la prima oră / când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei / dar domină toate înălţimile posibile la acea oră / în negru şi-n alb abis lângă abis / un Turn Babel în toate direcţiile / de la mansardă pândesc cu-n binoclu în infraroşu / cum omul coboară din ce în ce mai des / din maimuţă şi uită fereastra / deschisă / cerul rămâne iar vacant / la pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală / brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste / îmi găureşte autoportretul / lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor” („Autoportret în alb”). Adeptul unui maniheism ascuns după metafore, un „iconoclast” al timpurilor supuse globalizării şi refuzând viziunile unificatoare, Costel Zăgan este un poet care trebuie adus cât mai în faţă.

NOEMI BOMHER

Eul lui Costel Zăgan este acela al unui izviditor de versuri.

Noemi Bomher